BEJIGA ȘI ABREHA ADUC O DUBLĂ VICTORIE ETIOPIANĂ LA TRUNSYLVANIA 10K 2026

Podiumuri integral etiopiene la tRUNsylvania International 10K, recorduri naționale pentru atleți din Djibouti și Africa de Sud și un nou record european U18 stabilit de francezul Meziane Benhammou
- Khairi Bejiga devine primul atlet care câștigă două ediții consecutive ale tRUNsylvania International 10K, cu 27:01, la numai o secundă în fața lui Nibret Kinde;
- Asefu Abreha câștigă la feminin în 30:16, într-o cursă în care numai cinci secunde au separat primele trei clasate;
- Hani Idriss Hersi, Samia Hassan Nour și Tayla Kavanagh înregistrează recorduri naționale pentru Djibouti și Africa de Sud;
- Meziane Benhammou aleargă 28:39 la numai 17 ani, stabilind un nou record european U18 și un record național al Franței U20;
- Joan Chelimo Melly și Nicolae Soare sunt cei mai bine clasați reprezentanți ai României, la feminin, respectiv masculin.
Brașov, 5 octombrie 2026
Khairi Bejiga a devenit primul atlet care câștigă două ediții consecutive ale tRUNsylvania International 10K, în timp ce Asefu Abreha s-a impus în cursa feminină. Competiția de elită din cadrul Brașov Running Festival, certificată World Athletics Elite Label, a adus duminică, 4 octombrie, podiumuri integral etiopiene, recorduri naționale și performanțe importante ale unei noi generații de alergători. Joan Chelimo Melly și Nicolae Soare au fost cei mai buni reprezentanți ai României.
Ajuns la a șasea ediție, Brașov Running Festival a reunit în weekendul 3–4 octombrie alergarea de elită și cursele dedicate amatorilor, copiilor și comunității. După o ediție 2025 marcată de recorduri naționale și de victoria unui Khairi Bejiga aflat atunci la debut pe această distanță, Brașovul a oferit anul acesta o nouă premieră pentru campionul etiopian și rezultate care aduc în prim-plan următoarea generație de atleți.
Bejiga câștigă din nou, la numai o secundă de locul al doilea
În 2025, Khairi Bejiga câștiga la Brașov în 26:54, la numai 19 ani. Un an mai târziu, etiopianul și-a păstrat titlul cu 27:01, devenind primul atlet care câștigă două ediții consecutive ale tRUNsylvania International 10K. Ca și anul trecut, doar o secundă l-a separat de locul al doilea, ocupat de această dată de compatriotul său Nibret Kinde.
Bejiga a condus grupul fruntaș de 12 alergători la jumătatea cursei, trecută în 13:32, și a menținut apoi un ritm ridicat, cu kilometrii șase și șapte parcurși în 2:42 și 2:40. La puțin după kilometrul 8, cinci atleți mai erau în lupta pentru victorie: Bejiga, Kinde, Ayele Tadesse, Amos Bett și Kenneth Kiprop. La scurt timp, Kiprop, unul dintre favoriți, s-a împiedicat și a căzut, încheind în cele din urmă pe locul 11.
Bejiga a făcut diferența abia în ultimii 200 de metri, când o accelerare puternică l-a desprins de Kinde. Cei doi au trecut linia de sosire în 27:01, respectiv 27:02, Kinde stabilind un nou record personal.
„Speram ca prima jumătate a cursei să fie mai rapidă, dar nimeni nu voia să accelereze. Ținteam recordul traseului și un record personal, care au exact aceeași valoare: 26:51”, a declarat Bejiga.
Recordul masculin al traseului, 26:51, stabilit în 2022 de Nicolas Kipkorir Kimeli, rezistă încă un an. Bejiga își îndreaptă acum atenția către Semimaratonul de la Valencia, programat pe 25 octombrie 2026, unde va încerca să își îmbunătățească semnificativ timpul de 1:02:04 obținut la singura sa participare anterioară pe această distanță.
Abreha se impune la feminin, într-un podium integral etiopian
În cursa feminină, Etiopia a ocupat toate cele trei poziții ale podiumului, victoria revenindu-i lui Asefu Abreha, în vârstă de 20 de ani. Cu o experiență internațională încă redusă, dar medaliată cu bronz la 10.000 m la Campionatele Africane din acest an, Abreha avea înainte de Brașov o singură cursă de 10 km pe șosea, încheiată în 31:32 la Bengaluru, în aprilie.
La Brașov, etiopianca s-a impus în 30:16, îmbunătățindu-și semnificativ recordul personal și devansând adversare cu mai multă experiență internațională.
După o primă jumătate de cursă desfășurată într-un ritm relativ prudent, pe fondul temperaturii de numai 8 grade Celsius, Abreha s-a desprins treptat alături de compatrioatele Aynadis Mebratu și Yenenesh Shimket. În ultimul kilometru, Shimket a pierdut contactul, iar Abreha a decis cursa printr-o accelerare în ultimii aproximativ 200 de metri.
Mebratu a încheiat pe locul al doilea, în 30:19, iar Shimket pe locul al treilea, în 30:21, stabilind cea mai bună performanță mondială U20 pe 10 km. Imediat în urma podiumului, Samia Hassan Nour, din Djibouti, și Tayla Kavanagh, din Africa de Sud, au stabilit recorduri naționale, cu 30:37, respectiv 30:50.
Meziane Benhammou stabilește un nou record european U18
Francezul Meziane Benhammou a oferit una dintre performanțele remarcabile ale ediției. La numai 17 ani, acesta a parcurs cei 10 km în 28:39, stabilind un nou record european U18 pe această distanță. Timpul este cu 14 secunde mai bun decât precedentul record european al categoriei, iar organizatorii au anunțat performanța și drept record național al Franței la categoria U20.
Joan Chelimo Melly și Nicolae Soare, cei mai buni reprezentanți ai României
Pentru publicul român, unul dintre momentele importante ale ediției a fost revenirea în competiție a lui Joan Chelimo Melly. Vicecampioana europeană la semimaraton din 2024 a încheiat prima sa cursă din sezonul 2026 într-un încurajator 31:46 și a fost cea mai bine clasată sportivă care reprezintă România.
La masculin, Nicolae Soare a fost din nou cel mai bun reprezentant al României, cu 29:14. Rezultatul este cu aproape zece secunde mai rapid decât timpul său de la ediția 2025, când încheiase cursa în 29:24.
Un traseu care continuă să producă performanță
Rezultatele ediției 2026 consolidează reputația Brașovului ca destinație pentru performanță și a traseului tRUNsylvania International 10K ca fiind unul dintre cele mai rapide din lume. Competiția este în acest moment pe poziția a 6-a la nivel mondial în clasamentul rezultatelor, conform World Athletics.
„Ceea ce ne bucură cel mai mult este că vedem, de la o ediție la alta, că Brașovul devine un loc în care sportivii vin cu obiective foarte mari și pleacă de aici cu recorduri personale sau cu rezultate importante pentru cariera lor. Asta spune foarte mult despre nivelul la care a ajuns competiția. În același timp, Brașov Running Festival nu înseamnă doar elite. Înseamnă copii, amatori, oameni care aleargă pentru prima dată, pe munte sau pe șosea, înseamnă comunitate și un oraș care trăiește alergarea timp de un weekend. Cred că tocmai combinația aceasta ne definește și vrem să continuăm să o dezvoltăm”, a declarat Daniel Santa, directorul Brașov Running Festival.
De la potecile Tâmpei la unul dintre cele mai rapide trasee de șosea din lume
Dincolo de rezultatele sportivilor de elită, Brașov Running Festival a adus alergarea în oraș printr-un program destinat tuturor categoriilor de participanți. Una dintre probele speciale ale ediției a fost Trail to Road 12K, care a unit două lumi ale alergării într-o singură cursă: aproximativ 8 kilometri de trail și 4 kilometri de șosea, cu start din Piața Sfatului, traseu pe potecile Tâmpei și sosire în zona Coresi.
Programul a inclus, de asemenea, curse pentru copii pe distanțe de 800 m, 1.200 m și 3 km, Fun Race 3K, probele Open de 5 și 10 km și cursa de 5 km pentru participanții în scaun rulant.
În total, festivalul a adus împreună peste 3.000 alergători – atleți de elită, amatori și copii, confirmând formatul construit încă de la primele ediții: același weekend în care publicul poate vedea la câțiva metri distanță unii dintre cei mai rapizi alergători ai lumii și, în același timp, poate lua startul într-o cursă adaptată propriului nivel.
Despre Brașov Running Festival
Brașov Running Festival, lansat în 2021, este în prezent cel mai important eveniment atletic din Europa de Sud-Est inclus în calendarul World Athletics și una dintre cele mai valoroase competiții de alergare pe șosea la nivel global. Evenimentul include cursa de elită „tRUNsylvania International 10K”, certificată Elite Label, și reunește anual atleți de top din întreaga lume, alături de mii de participanți amatori. Ediția din 2026 a avut loc în perioada 3–4 octombrie.
Ediția din 2027 va avea loc în perioada 2–3 octombrie, iar înscrierile sunt deja deschise. Mai multe informații sunt disponibile pe brasovrun.ro.



